Hi-q – Asa-s prietenii

Berbecul din mine:”>

BERBEC (21 martie – 19 aprilie)
Simbol: Berbecul. Ala din Evul Mediu cu care se daramau portile castelelor. Baga bine in cap chestia asta. Capos. Animalului astuia ii place sa faca amor repede, furios si des.
Element: Focul. Berbecul este dragonul care distruge un tinut intreg dupa care adoarme fericit ca a ars cateva orasele. Daca nu suporti caldura, nu te apropia.
Calitate: Cardinal. Singurul lucru pe care Berbecul este in stare sa il conduca este un cor de copii de gradinita care canta Alunelul. Si gasca de indivizi care fluiera pe strada.
Guvernator: Marte, zeul razboiului si al batailor din baruri. Zeul pasiunii dezlantuite, a razboaielor nesfarsite si al urmaririlor neobosite.
Activitate preferata: Trage intai si pune intrebari dupa aia
Carte preferata: „Jurnalul Intelepciunii Sinelui“, carte publicata de el
Erou: Yosemite San
Idol romantic: Masca
Slujba viselor: Terapeut sexual
Prima intalnire ideala: Sa jucati rugbi goi in parc la ora pranzului
Fraza: „Tu vorbesti cu mine???“
Replica de agatat: „La mine sau la tine??“
Parte a corpului: Capul, care sufera de dureri cronice dupa ce s-a dat de atatea ori cu el de perete.
Zona erogena: Capul…si nu doar ala de pe umeri. Cu care sa se izbeasca de sef, tabla sau tabela de scor.
Stil romantic: Vrea, poate si devine si mai rau dupa aia
Ciudatenie sexuala: Intreaba „Tare, nu??“. Urla, te indruma si scoate sunete de animal
- Gura bogata cu accese de sefie, la fel de egoist ca un copil de doi ani si cu un ego cat China
- Temperamental, vanitos si impulsiv
- Trece prin viata gata oricand de un conflict, provocand pe oricine ii sta in cale. Impiedica-l sa faca ceva si o sa ai de-a face cu o scena cu urlete si tipete, eventual si batut din picioare
- Cel mai rau lucru pe care i-l poti face unui Berbec este sa il ignori, in felul in care ignori un copil nervos care are nevoie de un pui de somn.
- Reactiv, nu rational. De obicei actioneaza inainte sa gandeasca si face presupuneri fanteziste inainte sa aiba toate datele unei probleme.
- Daca te certi cu el, o sa ai de-a face cu un baraj de urlete nervoase si irationale. Demonstreaza-i ca a gresit si o sa reactioneze ca un pusti care spune „Ba NU!!” inainte sa iti tranteasca usa in nas.
EL
Pasional, idealist si sentimental. Jumatate erou, jumatate copil, indiferent de cati ani are. Prietenos, neinfricat, isi revine repede daca lucrurile nu merg repede. Va ramane fidel, sexy si atent fata de dragostea lui…. DAR
- E indragostit de dragoste. Farmecul amorului consta in vanatoare. Nu in tine
- Adeseori e comparat cu un cavaler in armura stralucitoare. Fie o sa te salveze din ghearele capcaunului, fie o sa treaca in galop cu calul peste tine.
- Ii e mai tare teama de mediocritate decat de moarte. Ar prefera sa fie cel mai mare ticalos decat un oarecare. Este subiectiv si face pe seful, plus ca are o limba foarte ascutita.
- E mandru de egocentrismul si obtuzitatea lui. Crede ca are dreptate si (mai ales!!) cand se insala
- Indraznet, cu gura mare si gata de actiune sau timid, tacut si gata de actiune. Nu lasa varianta a doua sa te pacaleasca.
- Se asteapta ca o femeie sa gateasca, sa faca curatenie si sa intretina casa si, bineinteles, sa venereze pamantul pe care o forteaza sa se tarasca
- Concluzia e ca nu are nevoie de o femeie reala cu nevoi firesti. Alearga dupa un ideal.
- Crede ca e indestructibil, ceea ce il face foarte predispus la accidente. Ca de exemplu sa ia jumatate de cutie de energizante pentru sala si sa bea cafea si alcool desi pe cutie scrie SA NU faca exact chestiile alea. Evident, o sa isi rupa ceva oase, o sa aiba vanatai si cel putin vreo doua masini distruse de-a lungul existentei.
- N-are stare, e nervos si are dureri de cap frecvente
- Ori e mana sparta, ori e foarte zgarcit
- Ideea lui de comunicare se bazeaza pe accese violente de nervi. Ale lui directionate spre tine. Poate sa faca praf tot ce e de sticla prin casa si sa rupa doua scaune intr-un minut, dupa care va vrea sa ti-o traga. Si o sa se mire de ce vrei sa opui rezistenta
- Are foarte mare nevoie sa invete sa isi limiteze comportamentul
EA
Independenta, ii place sa se distreze, cinstita. Nu se socheaza prea repede. Poate sa faca curatenie in casa, sa echilibreze finantele si sa te consoleze cand visele tale s-au dus pe Apa Sambetei. Ii plac romantismul, afectiunea si barbatii curajosi. Focul dinauntrul ei nu va pieri odata cu trecerea timpului
DAR
- Ea va fi subiectul principal al oricarei conversatii. Este fascinata de propria-i persoana si crede ca si tu ar trebui sa fii la fel
- Este ultracompetitiva in orice domeniu. Daca te descurci mai bine decat ea la munca, ai avut noroc chior. Ai castigat la loto? Si ce? Ea si-a rupt o unghie.
- Nerabdatoare, critica, incepe si abandoneaza pe loc un milion de proiecte. De fapt, cand incepe ceva, vrea de fapt sa isi descarce nervii.
- Vrea putere, statut social si muuuuuuuuuulti bani. O sa alerge pana la capatul pamantului dupa lucrurile astea.
- Daca vrei sa fii tratat ca un barbat adevarat, incearca orice alt semn zodiacal. Daca vrei sa ti se spuna ce sa imbraci/mananci/bei/gandesti in timp ce ti se aduce aminte constant ca ea este mult mai buna decat tine, ti-ai gasit perechea.
- E geloasa, dar nu pentru ca e nesigura ci pentru ca vrea sa fie prima. Nu are vreo problema in a se culca cu oricine pentru a ajunge la varf. E in stare sa puna pe toti pe locul doi, inclusiv progeniturile, pentru a obtine ce vrea
- Pentru fiecare noapte cand te dragalesti cu ea pe canapea o sa petreci alte 10 parandu-i atacurile fizice sau verbale pe fundalul unui nesfarsit balamuc de intalniri cu prietenii, cine in oras si goane pentru a fi primii la coada la bilete pentru cel mai nou film.
- Poate sa fie mai desteapta, mai buna, mai rapida, mai smechera mai…orice decat oricine. Cum de stim chestia asta? Intreab-o pe ea. In capul ei, e o legenda vie, la fel ca si barbatul Leu.
Cum il depistezi: Arunca-i niste alune. Daca la prinde cu gura, probabil ca e Berbec. Daca dupa aia incepe sa se bata cu pumnii in piept si incepe sa iti culeaga scamele de pe haine, e cu siguranta Berbec.
Unde il depistezi: Atacand o pestera. Miscandu-si buzele cand citeste Scufita Rosie…. in gand. Sau la marsul de protest al Barbatilor Adevarati Impotriva Dreptului Femeilor de a Riposta. Daca ajunge in bucatarie, e pierdut.
Cum sa il intrigi: E cu schepsis. Fi in acelasi timp cu gura mare si nesuferita ca sa aiba impresia ca si-a gasit sufletul pereche, dar in acelasi timp feminina si suava ca sa nu ii ameninti masculinitatea. Ceva de genul scuipatului pe strada, dar sa ai grija sa nu dai pe rochia de la Versace.
Prima intalnire: Ori te duce la zoo sa ii intalnesti familia, ori te duce la Noaptea Doamnelor Foarte Privilegiate a Lojei Masonice. Acolo o sa iti zica ce sa mananci, cat vrei sa bei si o sa fie absolut socat daca deschizi gura pentru orice alt motiv decat mancarea.
Cand sa o faci: Oricand. Daca nu are intentii onorabile cu tine, o sa te considere ultima taratura dar tot o sa ti-o traga. Daca te place, asteapta-te la o propunere in casatorie a doua zi dimineata.
Cand sa ii pui intrebarea: Nu face asa ceva. E o treaba de barbat. Bucura-te de independenta cat mai ai timp. O sa ai suficient timp sa regreti ca ai pierdut-o dupa aia.
Daca iti da papucii: Uita-l. Pentru ca e incapabil sa admita ca a gresit, mai ales in fata unei femei, e foarte putin probabil ca o sa se intoarca la tine si sa spuna ca a gresit. Daca se intoarce, totusi, e din cauza ca nici o alta femeie nu l-a vrut.
Daca ii dai papucii: O sa alerge dupa tine. Nu o sa ii treaca prin cap ca poti sa rezisti magnetismului animal pe care (crede el) il degaja. Nu te intoarce. La un moment dat o sa se impiedice in copite.
Cum te descurci cu Berbecii
Au nevoie de multa atentie si de multe laude
Aminteste- ti ca egoul lor e la fel de fragil ca al unui copil si poarta-te ca atare
Psihologia inversa e cheia pentru a obtine ce vrei
Sportul sub orice forma e bun pentru a le calma spiritele
Iau foc daca ii ignori sau faci pe seful cu ei.
Cum se inteleg cu alte zodii
Pariaza pe: Varsator, Leu, Gemeni, Sagetator
Doar prieteni: Berbec, Capricorn, Taur
Trage-ti un glont in cap acum: Rac, Balanta, Fecioara
Oaia neagra: Pesti, Scorpion.

Un fel de JURNAL despre MANELE >>dE George Pruteanu (1947-2008)

RĂSPUNS GENERAL ÎN “PROBLEMA” MANELELOR
• Am spus şi spun că, faţă de adevărata hrană spirituală (în care intră şi muzica), manelele sunt ca mucegaiul pentru pîine: ceva care alterează.
• Nu am nimic cu cei care ascultă manele şi nici cu cei care le cîntă; ei pot fi oameni cumsecade (din păcate, prea puţin instruiţi). Eu arăt că “prăjitura” e stricată, avertizez. În rest, e treaba celor care doresc să mănînce prăjituri stricate.
• Gusturile se discută. Altminteri, ştiinţa numită estetică ar fi vorbă goală – şi nu e. Doar gusturile în materie de culori şi de alimente (deci în chestiuni mărunte, uşurele) nu se discută (De gustibus et coloribus non disputandum).
• Nu “impun” nimănui ce să asculte şi nici nu doresc să se impună. Aşa cum “maneliştii” sunt liberi să cînte, eu sunt liber să-mi spun opinia despre ceea ce cîntă ei. Opinia mea este foarte negativă; e dreptul meu, aşa gîndesc. Consider că asemenea “sub-muzică” şi asemenea texte, mai mult decît penibile (uneori, oribile), fac rău igienei spirituale a românilor. Coboară nepermis de jos nivelul gustului public, îl trivializează. Buruienile nu lasă florile să crească. Dar nimeni nu e obligat nici să mă asculte, nici să mă creadă.
• • •
Vă rog să-mi daţi o lămurire: ce este frumosul?
Nu ştiu. Dar cînd îl văd, îl recunosc.
………………….
Păi dacă dumneavoastră ziceţi că il recunoaşteţi, nu poate face oricine altcineva acelaşi lucru?
Frăţioare, Întrebarea “ce e frumosul” e la fel de grea ca şi întrebări precum: “de ce trăim?”, “ce este Dumnezeu?”, “ce rost are viaţa?”, “ce e omul?” ş.a.
Simt şi înţeleg frumosul aceia care:
1) au un suflet şi o minte predispuse spre aşa ceva;
2) au citit cărţile potrivite;
3) au privit destule tablouri frumoase;
4) au ascultat muzică adevarată şi s-au pătruns de ea;
5) au trecut şi pe la teatru, pe la operă, au făcut ochi mari la un apus, la un curcubeu, la un val de mare;
6) au fost străbătuţi de un fior în faţa unui gest profund omenesc.
Iar cei care au şi un pic de har, reuşesc şi mai bine.
Aşa stau lucrurile, frăţioare.
• • •
“Dacă aţi avea dumneavoastră o casă de discuri sau televiziune sau aţi fi producător, dacă aţi şti că manelele v-ar duce către succes, nu le-aţi difuza sau nu aţi lansa anumiţi cântăreţi? Eu unul nu cred că nu aţi face acelaşi lucru.”
Dacă aş avea o casă de muzică, n-aş edita, nici n-aş difuza manele; mai bine mor de foame.
“Manelele dacă nu le asculţi, nu îţi intră în cap”… Aici e buba: că dacă le asculţi, intră. Şi aşa începe pervertirea gustului puştilor, al adolescenţilor, al tinerilor etc.
“Manelele sunt ultima problemă la care să vă gândiţi”. Nu-i adevărat. La economie nu mă pricep. Mă pricep, întrucîtva, la cultură. Manelele sunt un virus al culturii populare. Deci e firesc să mă preocupe – nu obsedant, ci cît se cuvine.
• • •
Spune cineva, într-un mesaj: “tragedia culturii româneşti, care de fapt este tragedia bunului-simţ, a moralei şi a normalităţii în general”.
• • •
“Felicitări pentru modul în care v-aţi comportat cu maneliştii. Totuşi, nu înţeleg de ce a trebuit să vă puneţi «la mintea» lor, oricum sunt înguşti…”
Nu m-am pus la mintea lor. Nu pentru ei vorbeam. Ci pentru zeci de mii de oameni “recuperabili”, “influenţabili”, care trebuie avertizaţi că manelele sunt o mizerie. Un homme averti en vaut deux - un om avertizat face cît doi.
• • •
“Toţi consumatorii de manele, care plătesc bani grei acestor «lăutari», sânt în mare parte produsul sistemului de învăţământ din România. Dacă nu aş fi făcut şcoală serioasă înainte de 89, probabil că aş fi ascultat şi eu acum manele. Nu ascult fiindcă nu pot. Însă m-am înspăimântat când, ducându-mă după fiul meu la şcoală, la un sfârşit de trimestru, am constatat că diriginta le adusese un casetofon şi le pusese «muzică». Bănuiţi ce muzică. Toată vina o au educatorii şi formatorii. Mai puţin televiziunile.”
E terifiantă întîmplarea cu diriginta; arată, încă o dată, halul de degradare în care a ajuns, în multe locuri, şcoala românească (v. şi textul Şcoală în Ardeal, în sait). “Toată vina o au educatorii şi formatorii. Mai puţin televiziunile”... Nu. Televiziunile îi “formează” şi pe formatori.
• • •
Un răspuns: E foarte rău că vă plac manelele, dar nu trebuie să vă îngrijoraţi: nu se moare din asta. Rămîi doar niţeluş neisprăvit.

5 febr. 2004
Manelele nu reprezintă, totuşi, nivelul majorităţii, ci pe cel al unei minorităţi gălăgioase.
Nu mă gîndesc la interzicere, ci doar la o barare a accesului prin politici culturale ale acelor mass-media care nu sunt scelerate.
• • •
“Recurgeţi la imprecaţii…” Imprecaţii?! Cădea-mi-ar hardul, bloca-mi-s-ar windows-ul, arde-mi-s-ar cooler-ul, toci-mi-s-ar tastele, virusa-mi-s-ar fişierele în clipa blestemată cînd, precum Terente, lipsit de argumente, aş recurge la imprecaţii!!!
Gusturile se discuta, altminteri orice nătărău s-ar pricepe la artă. Doar în materie de culori şi alimente nu se discută gusturile. De aici încolo, există prost-gust şi bun-gust. Sensibilitate faţă de frumos şi… nesimţire.
• • •
D-le Pruteanu, vă asigur că v-aţi câştigat un aliat de nădejde în persoana mea după emisiunea de aseară. Dacă am fost singurul pe care l-aţi «recuperat» (deşi cred că mă înşel) cred că tot a meritat efortul la care v-aţi expus. Am citit şi povestirea despre întâmplarea de la şcoala din Ardeal, a fost prima oră în viaţa mea când mi-a fost ruşine că sunt ardelean. Atât. Al d-voastră nou prieten… M(…) F(…)
Am citit mesajul dv. de 6 ori pînă acum. Cred că abia la a 10-a lectură voi fi sigur că nu visez.

6 febr. 2004
Nu sper că, gata!, de mîine va fi ordine – dar vreau să sporesc, prin influenţa pe care o pot avea, numărul aprinzătorilor de becuri roşii. Cei lucizi trebuie să strige mereu că trăim într-o anormalitate vulgară, altfel lumea se obişnuieşte cu ea şi începe s-o considere “normală”. Felul de a fi al tinerilor de azi e un amestec pe care l-au format: 70% televiziunile, 20% anturajul, 10% familia şi şcoala. Cu asta am spus şi ce e de îndreptat.
• • •
Manele la Casa de Cultură
“Luna februarie va fi una cu o activitate foarte intensă pentru Casa de Cultură «Mihail Sadoveanu» din Paşcani. În cursul următoarelor zile, sunt asteptaţi la Paşcani «crema» manelelor, mai precis Nicolae Guţă, Sorina şi Adrian Minune. «Am solicitat aceşti artişti la Paşcani deoarece avem semnale concrete din partea tinerilor că aceştia sunt iubitori de manele. Nu ştiu încă data exactă a sosirii lor, însă vom primi răspunsul acestora în câteva zile», a precizat Vlad Hariga, directorul Casei de Cultură din Paşcani.”  L(…) C(…)
Asemenea inconştiente “legitimări” (Casa de cultură!) agravează fenomenul şi-l ajută să prolifereze. E sinistru.

7 febr. 2004
După opinia mea, e inadmisibil ca instituţii ce ţin de stat/guvern (cum ar fi o Casă de cultură) să difuzeze aşa ceva. E o infectare voluntară a spiritelor. “Cerere şi ofertă”, mi se spune… Şi pornografia se cere. Şi drogurile. Şi armele.
E degradant să stai de vorbă cu «cîntăreţii» ăia… Eu nu dialogam cu acele persoane (“maneliştii”), ci cu opinia publică. “Degradant”? Nu! Un profesor de ştiinţe naturale care prezintă studenţilor un cărăbuş (Melolonta melolonta) nu devine cărăbuş.
Manelele, oglinda societăţii româneşti contemporane? Nu. Manelele sunt negrul de sub unghiile netăiate ale societăţii româneşti contemporane. Pledez pentru igienă. Şi grosul societăţii româneşti contemporane e compus din oameni cu un bun-simţ al igienei moral-mentale. Nu vreau ca minoritatea grobiană să aibă putinţa de a influenţa.
• • •
“Manelele nu reprezintă un atât de mare pericol…” Ba reprezintă un pericol. Buruienile nu lasă florile să crească. Pericolul e ca aceia care abia descoperă viaţa să creadă ca asta e muzica, cînd e doar un zgomot nociv, ca acela al ţevilor de eşapament.

12 febr. 2004
Se mai face astăzi cultură, după părerea dumneavoastră?
Bine’nţeles că se mai face: unii scriitori mai scriu (şi publică), unii pictori mai pictează (şi expun), unii actori joacă (si au şi oarece spectatori) etc. Problema e alta: locul acordat culturii în viaţa publică a devenit unul marginal. Cultul ideii de cultură a scăzut sub limita admisibilă. Cultura elitei o duce bine, dar cultura de masă s-a degradat înfiorător, infestată de grosolănie, sexualitate de mahala, umor grobian, “j”mecherie, agramatism, ignoranţă. În casele de cultură sunt cazinouri, în căminele culturale – crîşme. Cărţile sunt de 7 ori mai scumpe decît în 1989. Televiziunile oferă 0,01% cultură. Se urmăreşte, parcă, îndobitocirea acestui neam. Asta e situaţia.
• • •
Ce părere aveţi despre muzica comercială (nu cea românească, inexistentă)?
Nu înţeleg bine noţiunea de “muzică comercială”. Cea care găseşte cumpărători? şi Iglesias se vinde, şi Pavarotti, şi Aznavour, şi Alifantis. Manelele nu sunt muzică comercială pentru ca nu sunt muzică: ele sunt niste strigături sau nişte văicăreli ritmate sexual şi provenind din minţi oribil de sumar mobilate.
Şi în muzica “uşoară” apar, în lume, 3-4 piese pe an remarcabile (şi durabile), restul fiind “de consum”, de “umplutură”, de valoare mediocră, submediocră sau nulă (atenţie, manelele sunt sub zero, fiind nocive). Comercialul nu e un criteriu decît pentru bişniţari. Un artist nu-şi propune să “vîndă”, ci să facă ceva nou şi reuşit.

14 febr. 2004
Ce urmăriţi?
Urmăresc ceea ce am urmărit şi prin articolele, emisiunile şi cărtile mele: să comunic şi să mă comunic, să găsesc părtaşi bucuriilor mele estetice. Un estetician francez, J.-M. Guyau, spunea: “Cînd vezi frumosul, simţi nevoia să fii doi“. În esenţă, e o pură gratuitate. După o vorbă clasică (à bon entendeur…°): finalitate fără scop. Ce să adaug? Scopul e să fiu mulţumit de cum exist şi ce rămîne. Scopul este ca oameni cu structură asemănătoare cu a mea (şi sunt mulţi) să perceapă ceva substanţial şi agreabil. “Scopul” e să transform în mesaj acea parte din mine care poate fi exteriorizată.
Dar, una peste alta, nu e nici un scop. Cu vorbă mare, s-ar zice (după Goethe): “So wie der Vogel singt”! (Aşa cum cîntă privighetoarea!)

16 febr. 2004
Nu numai că nemărginirile libertăţii au scos la iveală tot soiul de neisprăviţi cu tupeu, dar sunt şi încurajaţi, promovaţi, intens valorificaţi (mediatic, politic)…
Cum de? Bicisnicie balcanică, ţară scăpată din mîini, domnia ghiolbănească a banului în detrimentul bunului-simţ şi al spiritului.
• • •
Nietzsche: “Dacă Dumnezeu nu există, totul este permis.” Afirmaţia e mai valabilă azi ca oricînd. Totul e posibil, inclusiv tot răul imaginabil (droguri, şomaj, infracţionalitate demenţială, jaf insituţionalizat pe faţă, corupţie purulentă, prostie exhibată cu neruşinare) tocmai pentru că se fac nenumărate lucruri “fără nici un Dumnezeu”. Generaţia tînără e aşa cum au format-o aceşti ani mercantili, anomici, debusolaţi. Cine să fie modelele? În faţă ies sumedenie de mediocrităţi, lichele, şnapani, învîrtiţi. Şi printre preoţi e multă mediocritate şi platitudine, nu oricine are har. Cultura e batjocorită, alungată la marginea marginii. Dacă s-ar plimba prin Bucureşti, Isus ar fi biciuit cu bice cumpărate de la sexy shop.

18 febr. 2004
Influenţa oribil de nocivă a televiziunilor direcţionate grobian: „C’est la télévision qui le fait, c’est elle qui détruit les tabous, c’est elle qui crée le besoin du public d’avoir ces scènes-la. Et quand on explique que l’on ne fait que répondre au goût du public, et à sa demande, on oublie de dire que cette demande, c’est la télévision qui l’a créée, en instituant un sorte de climat mental général, dont la violence et l’érotisme font partie” – Jacques Ellul, Le bluff téchnologique (“Televiziunea e de vină, ea distruge tabuurile, ea creează publicului nevoia de astfel de scene. Iar cînd vin să-ţi explice că nu fac decît să răspundă gustului publicului, uită să spuna că această cerere televiziunea a creat-o, instituind un soi de climat mental general din care sunt nelipsite violenţa şi erotismul”.)

19 febr. 2004
“«S-alunge iubirea cea mare chiar şi-o boare ar putea / E de-ajuns s-o găsească obosită, plictisită în clipa grea / Iubirea se cere păzită de oarba ispită / Cu săbii de oţel, cu zel, şi de ea şi de el la fel» etc. Am citat nişte versuri superbe scrise de marele Fl. Bogardo pe minunata sa muzică. Puteţi să ne daţi o explicaţie în legatură cu «aprecierea” acestora făcută într-o emisiune tv? Nu vă plac metaforele? Credeţi că iubirea nu trebuie păzită uneori cu săbii de oţel? Cu stimă, un grup de bogardişti convinşi!
Melodia lui Bogardo e foarte frumoasă. Şi acum o ţin minte şi o pot fredona. (Şi nu a fost doar una). Versurile nu erau grozave, iar pasajul cu “zel şi săbii de-oţel” friza chiar comicul involuntar. Îmi plac metaforele, le şi fac. Nu, nu cred că iubirea trebuie păzită cu săbii de oţel. Săbiile pot fi şi din lemn, din soc (“…parul să fie de soc / să nu mă omori de tot…”) sau chiar din abur. Dar e mai bine să nu fie deloc. Sunt împotriva militarizării iubirii. Iubirea trebuie păzită cu iubire. E sigur inoxidabilă.
• • •
“…Manelele sunt un stil muzical…”. Manelele de acum sunt un stil muzical tot aşa cum lăturile sunt apă de băut. Alternativa la manele nu e doar muzica simfonică, cine a spus aşa o aberaţie? Există nenumărate valori în muzica pe care generic o numesc uşoară (de ex., din cei ceva mai vechi: Aznavour, Piaf, Beatles, Rolling Stones, Iglesias, Dassin, Adamo, Tom Jones, Nana Mouskouri, Boccelli, Dion, Elton John etc. etc., ca şi în cea populară, în romanţe, în cea de operă, de operetă, de café-concert, de promenadă ş.c.l.). Manelele nu sunt muzică. Sunt un zgomot ritmat, uneori lasciv, golănesc, alteori miştocar, hăhăit. Niciodată muzică, niciodată poezie.
“Versurile” manelelor nu sunt pur şi simplu proaste (sunt pline bibliotecile de versuri proaste), ci sunt vulgare, stupide, ţipător de inculte şi de grosolane, murdar mahalageşti. Versurile doar proaste sunt mult deasupra. Înlăturînd murdăria, aerul rămîne mai curat. Nici un motiv de panică: nimeni n-o să ridice nimănui cu sila nivelul de cultură.

20 febr. 2004
“Este preferabilă libertatea greşelii (greşeala = manele) tiraniei corectitudinii.”
Această cugetare cinică e profund falsă. O societate civilizată e fondată pe respectul Regulii (al normei, al “legii”), iar Greşeala e sancţionată, nu e “liberă”.

21 febr. 2004
Capacitatea de a gusta cultura se formează. Tocmai acesta ar fi rolul adevarat, major, nobil al mijloacelor de înrîurire în masă. Să livreze frivolitatea în proporţia cuvenită faţă de elementul formativ, substanţial, dar nu mai puţin agreabil, atractiv.
Pînă la Wagner, se poate trece prin Vivaldi, Boccherini, Scarlatti, Ravel, Aznavour, Iglesias, Vanghelis…
• • •
Obrăzniciile, necuviinţa, proasta creştere, grosolăniile (care proliferează în televiziuni) trebuie combătute în direct, nu doar “de pe margine”, prin articole în gazete (a căror audienta e, fatalmente, mult mai mică). Există şansa ca unele urechi să audă şi să înceapă să vadă mai limpede lucrurile. Deci, pentru cineva care vrea să fie activ, nu doar să se văicărească steril la o cafea cu amicii (“stăm prost, monşer!”), asta e linia.
• • •
Cineva îmi scrie, într-un mod pe care l-aş califica drept iresponsabil, următoarele: “…nu înţeleg de ce ‘cultura’ pe care încercaţi să ne-o impuneţi ar fi mai presus decât cea promovată prin … versul trupei Paraziţii ‘doar alcool, sex, droguri’; este, în ultimă instanţă, o problemă de opţiune individuală…”. I-am răspuns aşa:
“Doar alcool, sex şi droguri” înseamnă animalitate, cretinism, cloacă, o lume de bestii primitive. Dacă dv. vedeţi o astfel de lume egală cu cea bazată pe cultură, înseamnă ca sunteţi, una din trei: ori imbecil, ori nebun, ori farsor.
E ca şi cum ai spune: dacă nu vrei să ucizi, e bine; dacă vrei să ucizi, e tot bine; e o chestiune “de opţiune individuală”.
După ce citesc o asemenea enormitate scelerată, mi-e şi greu să adaug că autorul ei n-a înţeles esenţialul: ofer nenumărate alternative: Elvis Presley, Adamo, Aznavour, Chopin, Iglesias, Piaf, Strauss, Vivaldi, Alifantis, Elton John, Maria Tănase. Dar mi-e că-mi bat clapele de pomană.
• • •
Ca profesor universitar, sunt în contact direct cu tînăra generaţie şi cred că o înţeleg. Deplîng, însă, carenţele de educaţie şi de instrucţie ale unei bune părţi din această generaţie şi încerc să le corectez.
Doresc să fiu apreciat de tinerii pe care-i apreciez.
În toate timpurile, buna-cuviinţă şi bunul-simţ au fost considerate valori de către oamenii cu scaun la cap.
Dacă mă duc la o emisiune superficială, mă duc ca să lansez mesaje şi idei. Ca să atac superficialitatea, frivolitatea, “distracţia” lălăită, ca să le blamez fără echivoc, în direct. Acesta cred că mi-e rostul şi e singura noima a participării mele la astfel de emisiuni.
Merg cu lipsa de prejudecăţi pîna la graniţa unde începe lipsa de bun-simţ.

22 febr. 2004
Eu îi consideram (şi-i consider) inculţi pe cei doi “manelişti” nu după felul cum arătau sau cum erau îmbrăcaţi. Puteam să nici nu-i văd, să-i aud doar, şi opinia mea ar fi fost aceeaşi. Felul lor de a vorbi şi de a gîndi denotă un nivel cultural jalnic, o mentalitate rudimentară.
Eu nu “luptam” cu cei doi oameni, care mă lasa totalmente indiferent, ci cu un fenomen urît şi periculos pe plan spiritual. Acest fenomen trebuie combătut pe faţă, la ore de audienţă, nu doar prin notiţe în ziare citite de numai cîteva mii de oameni. Nu sper în schimbări de azi pe mîine, ci în influenţarea mentalităţilor la cei “recuperabili”. Să le fie jenă să asculte manele aşa cum le-ar fi jenă să fie surprinşi cu degetul în nas.
• • •
“Aţi spus, la televizor, că «băşcălia» este jegul spiritului! Puteţi, vă rog, explica diferenţa dintre băşcălie şi ironie, respectiv sarcasm? Vă mulţumesc.
Băşcălia este zeflemeaua (luarea în derîdere) în necunostinţa de cauză; e rîsul gros, prostesc, “miştocăresc” de lucruri pe care, de fapt, nu le înţelegi şi-ţi birui complexul de inferioritate prin bătaia de joc. Băşcălia înseamna tragerea în derizoriu, în noroi, a valorilor.
Ironia e una dintre cele mai distinse arme ale spiritului. Ea e o distanţare jucată, o “întoarcere pe dos” a unor enunţuri false sau pompoase sau şubrede etc. Ironia e încărcată de subînţeles: ea spune una, dar dă de înţeles (cui pricepe) altceva. Ironia e ca o “pană” înfiptă în “fisura” enunţului. Nu trebuie confundată (cum fac unii oameni complexaţi) orice ironie cu batjocura, desconsiderarea, insulta. Ironia civilizată face parte din panoplia dialogului. S-au scris cărţi despre ironie (Jankélévitch).
Sarcasmul e o ironie aspră, tăioasă, pronunţată şi cu o tentă mai agresivă.

24 febr. 2004
Ţiganii nu sunt, aprioric, din născare, cu nimic inferiori altor etnii. “Handicapul”, diferenţa se creează pe parcurs, din cauza lipsei de educaţie, de instruire, de modelare – care, la rîndul lor, au motivaţii adînci. Cele două persoane din emisiunea cu pricina erau deplorabile nu fiindcă aveau pielea ceva mai închisă la culoare, ci fiindcă erau de o incultură crasă, de o rudimentaritate a atitudinii şi a gîndirii înspăimîntătoare.

25 febr. 2004
Ar trebui ca Statul, prin toate mijloacele de care dispune, să instituie un cult al culturii şi al bunei-cuviinţe, un cult al civilităţii şi al bunelor moravuri. Dar Statul e acum pe mîna unor mediocri, cu orizont îngust şi jos, şi puşi doar pe căpătuială. La noi, dar şi aiurea, în lume, se produce “sudamericanizarea” culturii. O mînă tot mai restrînsă de oameni au parte de fineţurile ei, în timp ce marile mulţimi sunt ţinute în sărăcie spirituală tot mai accentuată şi îndreptate pervers spre “divertismentul” grobian, spre frivolitatea nulă a aşa-zisei “distracţii” (entertainment), spre deşănţat şi lubric. Şi imbecilizarea progresează.

25 febr. 2004
Nu văd de ce m-aş jena pentru că am fredonat (deloc fals – am ureche muzicală şi un pic de voce), timp de cîteva secunde, o melodie, una dintre cele mai frumoase ale muzicii uşoare româneşti. Numai cu o tendenţiozitate acră şi rea se poate găsi ceva ridicol în asta. Batjocura celor lipsiţi de inteligenţă nu mă atinge şi nu mă afectează mai mult decît lătratul unui căţel sau mugetul unui viţel, la alegere. Grădina Domnului e mare şi în ea sunt multe flori frumoase. Din păcate, mult mai mari sunt maidanele Domnului…

25 mar. 2004
Nu a interzis nimeni manelele, Doamne fereşte, cui i-ar da prin cap aşa ceva?! Dar locul lor nu e la televiziuni (şi la nici un mijloc de comunicare în masă), aşa cum locul urinei nu e în farfuria din sufragerie. Manelele trebuie să rămînă la nunţile de mahala, în crîşme şi bodegi soioase, pe casete de obor. Iar ideea dv., că trebuie date cît mai multe dobitocii ca să se “sature” lumea, e absurdă.

16 apr. 2004
Să lămurim un lucru: nu e vorba de ascultatul manelelor ocazional, din întîmplare sau dintr-o curiozitate de moment. E vorba de cei “infestaţi”, care au făcut o slăbiciune reală, constantă, pentru un asemenea gunoi. Aceştia, departe de a fi o “întreagă naţiune”, cum păreţi să credeţi. nu reprezintă mai mult de 10-15 procente din ansamblul populaţiei adulte. Vă erijaţi, patetic, în apărătoarea naţiunii, pe care eu aş fi “insultat-o”: e o demagogie. Îmi respect naţiunea şi cred ferm în bunul ei simţ; cei cu gusturi atît de joase şi de pervertite nu reprezintă “naţiunea”, aşa cum n-o reprezintă vînzătorii de droguri, cerşetorii, proxeneţii, sau prostituatele. Dumneavoastră nu daţi semne, în acest mesaj, că aţi şti ce am făcut eu, cu adevărat, pentru cultura română. Dar una din misiunile mele, ca om implicat în metabolismul cultural al României, e să împiedic proliferarea prostului-gust, a mitocăniei ritmate, a vulgarităţii săltăreţe. De ce grosolănia ar fi liberă să se manifeste, şi raţiunea care o dezaprobă, nu? Dacă la o petrecere ascultaţi manele cu plăcere, fără să vă vină rău, înseamnă că nu sunteţi ceea ce spuneţi, “o artistă”, şi aş avea tot dreptul – oricît vi se pare de revoltător – să vă bănuiesc de o cultură generală şi muzicală precară. Chiar faptul că numiţi manelele “latură a artei”, punîndu-le lîngă Mozart, e suspect: manelele sunt doar o manifestare a langorilor sau libidinilor de mahala, de o vacuitate spirituală vecină cu vidul şi de o puerilitate grosieră a textului, frizînd uneori oligofrenia. Locul lor e în cîrciuni de periferie şi la nunţile pegrei, dar nu în mass-media.
Tot ceea ce fac, fac pentru “actul artistic de valoare”, căruia mă strădui să-i fac loc, dînd buruiana laoparte. Aberaţii ca Big Brother, manelele sau Ciao, Darwin trebuie considerate periculoase spiritual ca o epidemie, contra căreia se iau măsuri profilactice. Altminteri, în lipsa dialecticii refuzului, cei încă fragezi la minte, cei influenţabili riscă să ia asemenea orori drept “normalitate”.

24 iul. 2004
“…Vâlva pe care o faceţi în jurul manelelor este fără rost…”
Fac această “vîlvă” pentru a arăta celor care au bunăvoinţa să mă asculte că manelele sunt faţă de muzică ceea ce sunt lăturile faţă de mîncare. Faptul că “se castiga multi bani din asta” nu spune nimic pozitiv: şi din droguri şi din pornografie şi din arme se cîştigă mulţi bani. Afirmaţia dv. că “nu exista o cultura in Romania” este, ca să mă exprim blînd, o monstruozitate. Este o imensă cultură în România şi faptul că dv. nu aveţi habar de ea nu vă onorează deloc. Manelele sunt… sub-sub-cultură, o manifestare năduşită a golăniei. Nu am decît interese pur ideale, spirituale. Am acceptat invitaţia tocmai pentru a spune în direct (nu pe la colţuri) ce gîndesc. Nu de oameni mi-e silă, ci de acest josnic fenomen mediatic.

George Pruteanu

RĂSPUNS GENERAL ÎN “PROBLEMA” MANELELOR
• Am spus şi spun că, faţă de adevărata hrană spirituală (în care intră şi muzica), manelele sunt ca mucegaiul pentru pîine: ceva care alterează.
• Nu am nimic cu cei care ascultă manele şi nici cu cei care le cîntă; ei pot fi oameni cumsecade (din păcate, prea puţin instruiţi). Eu arăt că “prăjitura” e stricată, avertizez. În rest, e treaba celor care doresc să mănînce prăjituri stricate.
• Gusturile se discută. Altminteri, ştiinţa numită estetică ar fi vorbă goală – şi nu e. Doar gusturile în materie de culori şi de alimente (deci în chestiuni mărunte, uşurele) nu se discută (De gustibus et coloribus non disputandum).
• Nu “impun” nimănui ce să asculte şi nici nu doresc să se impună. Aşa cum “maneliştii” sunt liberi să cînte, eu sunt liber să-mi spun opinia despre ceea ce cîntă ei. Opinia mea este foarte negativă; e dreptul meu, aşa gîndesc. Consider că asemenea “sub-muzică” şi asemenea texte, mai mult decît penibile (uneori, oribile), fac rău igienei spirituale a românilor. Coboară nepermis de jos nivelul gustului public, îl trivializează. Buruienile nu lasă florile să crească. Dar nimeni nu e obligat nici să mă asculte, nici să mă creadă.
• • •
Vă rog să-mi daţi o lămurire: ce este frumosul?
Nu ştiu. Dar cînd îl văd, îl recunosc.
………………….
Păi dacă dumneavoastră ziceţi că il recunoaşteţi, nu poate face oricine altcineva acelaşi lucru?
Frăţioare, Întrebarea “ce e frumosul” e la fel de grea ca şi întrebări precum: “de ce trăim?”, “ce este Dumnezeu?”, “ce rost are viaţa?”, “ce e omul?” ş.a.
Simt şi înţeleg frumosul aceia care:
1) au un suflet şi o minte predispuse spre aşa ceva;
2) au citit cărţile potrivite;
3) au privit destule tablouri frumoase;
4) au ascultat muzică adevarată şi s-au pătruns de ea;
5) au trecut şi pe la teatru, pe la operă, au făcut ochi mari la un apus, la un curcubeu, la un val de mare;
6) au fost străbătuţi de un fior în faţa unui gest profund omenesc.
Iar cei care au şi un pic de har, reuşesc şi mai bine.
Aşa stau lucrurile, frăţioare.
• • •
“Dacă aţi avea dumneavoastră o casă de discuri sau televiziune sau aţi fi producător, dacă aţi şti că manelele v-ar duce către succes, nu le-aţi difuza sau nu aţi lansa anumiţi cântăreţi? Eu unul nu cred că nu aţi face acelaşi lucru.”
Dacă aş avea o casă de muzică, n-aş edita, nici n-aş difuza manele; mai bine mor de foame.
“Manelele dacă nu le asculţi, nu îţi intră în cap”… Aici e buba: că dacă le asculţi, intră. Şi aşa începe pervertirea gustului puştilor, al adolescenţilor, al tinerilor etc.
“Manelele sunt ultima problemă la care să vă gândiţi”. Nu-i adevărat. La economie nu mă pricep. Mă pricep, întrucîtva, la cultură. Manelele sunt un virus al culturii populare. Deci e firesc să mă preocupe – nu obsedant, ci cît se cuvine.
• • •
Spune cineva, într-un mesaj: “tragedia culturii româneşti, care de fapt este tragedia bunului-simţ, a moralei şi a normalităţii în general”.
• • •
“Felicitări pentru modul în care v-aţi comportat cu maneliştii. Totuşi, nu înţeleg de ce a trebuit să vă puneţi «la mintea» lor, oricum sunt înguşti…”
Nu m-am pus la mintea lor. Nu pentru ei vorbeam. Ci pentru zeci de mii de oameni “recuperabili”, “influenţabili”, care trebuie avertizaţi că manelele sunt o mizerie. Un homme averti en vaut deux - un om avertizat face cît doi.
• • •
“Toţi consumatorii de manele, care plătesc bani grei acestor «lăutari», sânt în mare parte produsul sistemului de învăţământ din România. Dacă nu aş fi făcut şcoală serioasă înainte de 89, probabil că aş fi ascultat şi eu acum manele. Nu ascult fiindcă nu pot. Însă m-am înspăimântat când, ducându-mă după fiul meu la şcoală, la un sfârşit de trimestru, am constatat că diriginta le adusese un casetofon şi le pusese «muzică». Bănuiţi ce muzică. Toată vina o au educatorii şi formatorii. Mai puţin televiziunile.”
E terifiantă întîmplarea cu diriginta; arată, încă o dată, halul de degradare în care a ajuns, în multe locuri, şcoala românească (v. şi textul Şcoală în Ardeal, în sait). “Toată vina o au educatorii şi formatorii. Mai puţin televiziunile”... Nu. Televiziunile îi “formează” şi pe formatori.
• • •
Un răspuns: E foarte rău că vă plac manelele, dar nu trebuie să vă îngrijoraţi: nu se moare din asta. Rămîi doar niţeluş neisprăvit.

5 febr. 2004
Manelele nu reprezintă, totuşi, nivelul majorităţii, ci pe cel al unei minorităţi gălăgioase.
Nu mă gîndesc la interzicere, ci doar la o barare a accesului prin politici culturale ale acelor mass-media care nu sunt scelerate.
• • •
“Recurgeţi la imprecaţii…” Imprecaţii?! Cădea-mi-ar hardul, bloca-mi-s-ar windows-ul, arde-mi-s-ar cooler-ul, toci-mi-s-ar tastele, virusa-mi-s-ar fişierele în clipa blestemată cînd, precum Terente, lipsit de argumente, aş recurge la imprecaţii!!!
Gusturile se discuta, altminteri orice nătărău s-ar pricepe la artă. Doar în materie de culori şi alimente nu se discută gusturile. De aici încolo, există prost-gust şi bun-gust. Sensibilitate faţă de frumos şi… nesimţire.
• • •
D-le Pruteanu, vă asigur că v-aţi câştigat un aliat de nădejde în persoana mea după emisiunea de aseară. Dacă am fost singurul pe care l-aţi «recuperat» (deşi cred că mă înşel) cred că tot a meritat efortul la care v-aţi expus. Am citit şi povestirea despre întâmplarea de la şcoala din Ardeal, a fost prima oră în viaţa mea când mi-a fost ruşine că sunt ardelean. Atât. Al d-voastră nou prieten… M(…) F(…)
Am citit mesajul dv. de 6 ori pînă acum. Cred că abia la a 10-a lectură voi fi sigur că nu visez.

6 febr. 2004
Nu sper că, gata!, de mîine va fi ordine – dar vreau să sporesc, prin influenţa pe care o pot avea, numărul aprinzătorilor de becuri roşii. Cei lucizi trebuie să strige mereu că trăim într-o anormalitate vulgară, altfel lumea se obişnuieşte cu ea şi începe s-o considere “normală”. Felul de a fi al tinerilor de azi e un amestec pe care l-au format: 70% televiziunile, 20% anturajul, 10% familia şi şcoala. Cu asta am spus şi ce e de îndreptat.
• • •
Manele la Casa de Cultură
“Luna februarie va fi una cu o activitate foarte intensă pentru Casa de Cultură «Mihail Sadoveanu» din Paşcani. În cursul următoarelor zile, sunt asteptaţi la Paşcani «crema» manelelor, mai precis Nicolae Guţă, Sorina şi Adrian Minune. «Am solicitat aceşti artişti la Paşcani deoarece avem semnale concrete din partea tinerilor că aceştia sunt iubitori de manele. Nu ştiu încă data exactă a sosirii lor, însă vom primi răspunsul acestora în câteva zile», a precizat Vlad Hariga, directorul Casei de Cultură din Paşcani.”  L(…) C(…)
Asemenea inconştiente “legitimări” (Casa de cultură!) agravează fenomenul şi-l ajută să prolifereze. E sinistru.

7 febr. 2004
După opinia mea, e inadmisibil ca instituţii ce ţin de stat/guvern (cum ar fi o Casă de cultură) să difuzeze aşa ceva. E o infectare voluntară a spiritelor. “Cerere şi ofertă”, mi se spune… Şi pornografia se cere. Şi drogurile. Şi armele.
E degradant să stai de vorbă cu «cîntăreţii» ăia… Eu nu dialogam cu acele persoane (“maneliştii”), ci cu opinia publică. “Degradant”? Nu! Un profesor de ştiinţe naturale care prezintă studenţilor un cărăbuş (Melolonta melolonta) nu devine cărăbuş.
Manelele, oglinda societăţii româneşti contemporane? Nu. Manelele sunt negrul de sub unghiile netăiate ale societăţii româneşti contemporane. Pledez pentru igienă. Şi grosul societăţii româneşti contemporane e compus din oameni cu un bun-simţ al igienei moral-mentale. Nu vreau ca minoritatea grobiană să aibă putinţa de a influenţa.
• • •
“Manelele nu reprezintă un atât de mare pericol…” Ba reprezintă un pericol. Buruienile nu lasă florile să crească. Pericolul e ca aceia care abia descoperă viaţa să creadă ca asta e muzica, cînd e doar un zgomot nociv, ca acela al ţevilor de eşapament.

12 febr. 2004
Se mai face astăzi cultură, după părerea dumneavoastră?
Bine’nţeles că se mai face: unii scriitori mai scriu (şi publică), unii pictori mai pictează (şi expun), unii actori joacă (si au şi oarece spectatori) etc. Problema e alta: locul acordat culturii în viaţa publică a devenit unul marginal. Cultul ideii de cultură a scăzut sub limita admisibilă. Cultura elitei o duce bine, dar cultura de masă s-a degradat înfiorător, infestată de grosolănie, sexualitate de mahala, umor grobian, “j”mecherie, agramatism, ignoranţă. În casele de cultură sunt cazinouri, în căminele culturale – crîşme. Cărţile sunt de 7 ori mai scumpe decît în 1989. Televiziunile oferă 0,01% cultură. Se urmăreşte, parcă, îndobitocirea acestui neam. Asta e situaţia.
• • •
Ce părere aveţi despre muzica comercială (nu cea românească, inexistentă)?
Nu înţeleg bine noţiunea de “muzică comercială”. Cea care găseşte cumpărători? şi Iglesias se vinde, şi Pavarotti, şi Aznavour, şi Alifantis. Manelele nu sunt muzică comercială pentru ca nu sunt muzică: ele sunt niste strigături sau nişte văicăreli ritmate sexual şi provenind din minţi oribil de sumar mobilate.
Şi în muzica “uşoară” apar, în lume, 3-4 piese pe an remarcabile (şi durabile), restul fiind “de consum”, de “umplutură”, de valoare mediocră, submediocră sau nulă (atenţie, manelele sunt sub zero, fiind nocive). Comercialul nu e un criteriu decît pentru bişniţari. Un artist nu-şi propune să “vîndă”, ci să facă ceva nou şi reuşit.

14 febr. 2004
Ce urmăriţi?
Urmăresc ceea ce am urmărit şi prin articolele, emisiunile şi cărtile mele: să comunic şi să mă comunic, să găsesc părtaşi bucuriilor mele estetice. Un estetician francez, J.-M. Guyau, spunea: “Cînd vezi frumosul, simţi nevoia să fii doi“. În esenţă, e o pură gratuitate. După o vorbă clasică (à bon entendeur…°): finalitate fără scop. Ce să adaug? Scopul e să fiu mulţumit de cum exist şi ce rămîne. Scopul este ca oameni cu structură asemănătoare cu a mea (şi sunt mulţi) să perceapă ceva substanţial şi agreabil. “Scopul” e să transform în mesaj acea parte din mine care poate fi exteriorizată.
Dar, una peste alta, nu e nici un scop. Cu vorbă mare, s-ar zice (după Goethe): “So wie der Vogel singt”! (Aşa cum cîntă privighetoarea!)

16 febr. 2004
Nu numai că nemărginirile libertăţii au scos la iveală tot soiul de neisprăviţi cu tupeu, dar sunt şi încurajaţi, promovaţi, intens valorificaţi (mediatic, politic)…
Cum de? Bicisnicie balcanică, ţară scăpată din mîini, domnia ghiolbănească a banului în detrimentul bunului-simţ şi al spiritului.
• • •
Nietzsche: “Dacă Dumnezeu nu există, totul este permis.” Afirmaţia e mai valabilă azi ca oricînd. Totul e posibil, inclusiv tot răul imaginabil (droguri, şomaj, infracţionalitate demenţială, jaf insituţionalizat pe faţă, corupţie purulentă, prostie exhibată cu neruşinare) tocmai pentru că se fac nenumărate lucruri “fără nici un Dumnezeu”. Generaţia tînără e aşa cum au format-o aceşti ani mercantili, anomici, debusolaţi. Cine să fie modelele? În faţă ies sumedenie de mediocrităţi, lichele, şnapani, învîrtiţi. Şi printre preoţi e multă mediocritate şi platitudine, nu oricine are har. Cultura e batjocorită, alungată la marginea marginii. Dacă s-ar plimba prin Bucureşti, Isus ar fi biciuit cu bice cumpărate de la sexy shop.

18 febr. 2004
Influenţa oribil de nocivă a televiziunilor direcţionate grobian: „C’est la télévision qui le fait, c’est elle qui détruit les tabous, c’est elle qui crée le besoin du public d’avoir ces scènes-la. Et quand on explique que l’on ne fait que répondre au goût du public, et à sa demande, on oublie de dire que cette demande, c’est la télévision qui l’a créée, en instituant un sorte de climat mental général, dont la violence et l’érotisme font partie” – Jacques Ellul, Le bluff téchnologique (“Televiziunea e de vină, ea distruge tabuurile, ea creează publicului nevoia de astfel de scene. Iar cînd vin să-ţi explice că nu fac decît să răspundă gustului publicului, uită să spuna că această cerere televiziunea a creat-o, instituind un soi de climat mental general din care sunt nelipsite violenţa şi erotismul”.)

19 febr. 2004
“«S-alunge iubirea cea mare chiar şi-o boare ar putea / E de-ajuns s-o găsească obosită, plictisită în clipa grea / Iubirea se cere păzită de oarba ispită / Cu săbii de oţel, cu zel, şi de ea şi de el la fel» etc. Am citat nişte versuri superbe scrise de marele Fl. Bogardo pe minunata sa muzică. Puteţi să ne daţi o explicaţie în legatură cu «aprecierea” acestora făcută într-o emisiune tv? Nu vă plac metaforele? Credeţi că iubirea nu trebuie păzită uneori cu săbii de oţel? Cu stimă, un grup de bogardişti convinşi!
Melodia lui Bogardo e foarte frumoasă. Şi acum o ţin minte şi o pot fredona. (Şi nu a fost doar una). Versurile nu erau grozave, iar pasajul cu “zel şi săbii de-oţel” friza chiar comicul involuntar. Îmi plac metaforele, le şi fac. Nu, nu cred că iubirea trebuie păzită cu săbii de oţel. Săbiile pot fi şi din lemn, din soc (“…parul să fie de soc / să nu mă omori de tot…”) sau chiar din abur. Dar e mai bine să nu fie deloc. Sunt împotriva militarizării iubirii. Iubirea trebuie păzită cu iubire. E sigur inoxidabilă.
• • •
“…Manelele sunt un stil muzical…”. Manelele de acum sunt un stil muzical tot aşa cum lăturile sunt apă de băut. Alternativa la manele nu e doar muzica simfonică, cine a spus aşa o aberaţie? Există nenumărate valori în muzica pe care generic o numesc uşoară (de ex., din cei ceva mai vechi: Aznavour, Piaf, Beatles, Rolling Stones, Iglesias, Dassin, Adamo, Tom Jones, Nana Mouskouri, Boccelli, Dion, Elton John etc. etc., ca şi în cea populară, în romanţe, în cea de operă, de operetă, de café-concert, de promenadă ş.c.l.). Manelele nu sunt muzică. Sunt un zgomot ritmat, uneori lasciv, golănesc, alteori miştocar, hăhăit. Niciodată muzică, niciodată poezie.
“Versurile” manelelor nu sunt pur şi simplu proaste (sunt pline bibliotecile de versuri proaste), ci sunt vulgare, stupide, ţipător de inculte şi de grosolane, murdar mahalageşti. Versurile doar proaste sunt mult deasupra. Înlăturînd murdăria, aerul rămîne mai curat. Nici un motiv de panică: nimeni n-o să ridice nimănui cu sila nivelul de cultură.

20 febr. 2004
“Este preferabilă libertatea greşelii (greşeala = manele) tiraniei corectitudinii.”
Această cugetare cinică e profund falsă. O societate civilizată e fondată pe respectul Regulii (al normei, al “legii”), iar Greşeala e sancţionată, nu e “liberă”.

21 febr. 2004
Capacitatea de a gusta cultura se formează. Tocmai acesta ar fi rolul adevarat, major, nobil al mijloacelor de înrîurire în masă. Să livreze frivolitatea în proporţia cuvenită faţă de elementul formativ, substanţial, dar nu mai puţin agreabil, atractiv.
Pînă la Wagner, se poate trece prin Vivaldi, Boccherini, Scarlatti, Ravel, Aznavour, Iglesias, Vanghelis…
• • •
Obrăzniciile, necuviinţa, proasta creştere, grosolăniile (care proliferează în televiziuni) trebuie combătute în direct, nu doar “de pe margine”, prin articole în gazete (a căror audienta e, fatalmente, mult mai mică). Există şansa ca unele urechi să audă şi să înceapă să vadă mai limpede lucrurile. Deci, pentru cineva care vrea să fie activ, nu doar să se văicărească steril la o cafea cu amicii (“stăm prost, monşer!”), asta e linia.
• • •
Cineva îmi scrie, într-un mod pe care l-aş califica drept iresponsabil, următoarele: “…nu înţeleg de ce ‘cultura’ pe care încercaţi să ne-o impuneţi ar fi mai presus decât cea promovată prin … versul trupei Paraziţii ‘doar alcool, sex, droguri’; este, în ultimă instanţă, o problemă de opţiune individuală…”. I-am răspuns aşa:
“Doar alcool, sex şi droguri” înseamnă animalitate, cretinism, cloacă, o lume de bestii primitive. Dacă dv. vedeţi o astfel de lume egală cu cea bazată pe cultură, înseamnă ca sunteţi, una din trei: ori imbecil, ori nebun, ori farsor.
E ca şi cum ai spune: dacă nu vrei să ucizi, e bine; dacă vrei să ucizi, e tot bine; e o chestiune “de opţiune individuală”.
După ce citesc o asemenea enormitate scelerată, mi-e şi greu să adaug că autorul ei n-a înţeles esenţialul: ofer nenumărate alternative: Elvis Presley, Adamo, Aznavour, Chopin, Iglesias, Piaf, Strauss, Vivaldi, Alifantis, Elton John, Maria Tănase. Dar mi-e că-mi bat clapele de pomană.
• • •
Ca profesor universitar, sunt în contact direct cu tînăra generaţie şi cred că o înţeleg. Deplîng, însă, carenţele de educaţie şi de instrucţie ale unei bune părţi din această generaţie şi încerc să le corectez.
Doresc să fiu apreciat de tinerii pe care-i apreciez.
În toate timpurile, buna-cuviinţă şi bunul-simţ au fost considerate valori de către oamenii cu scaun la cap.
Dacă mă duc la o emisiune superficială, mă duc ca să lansez mesaje şi idei. Ca să atac superficialitatea, frivolitatea, “distracţia” lălăită, ca să le blamez fără echivoc, în direct. Acesta cred că mi-e rostul şi e singura noima a participării mele la astfel de emisiuni.
Merg cu lipsa de prejudecăţi pîna la graniţa unde începe lipsa de bun-simţ.

22 febr. 2004
Eu îi consideram (şi-i consider) inculţi pe cei doi “manelişti” nu după felul cum arătau sau cum erau îmbrăcaţi. Puteam să nici nu-i văd, să-i aud doar, şi opinia mea ar fi fost aceeaşi. Felul lor de a vorbi şi de a gîndi denotă un nivel cultural jalnic, o mentalitate rudimentară.
Eu nu “luptam” cu cei doi oameni, care mă lasa totalmente indiferent, ci cu un fenomen urît şi periculos pe plan spiritual. Acest fenomen trebuie combătut pe faţă, la ore de audienţă, nu doar prin notiţe în ziare citite de numai cîteva mii de oameni. Nu sper în schimbări de azi pe mîine, ci în influenţarea mentalităţilor la cei “recuperabili”. Să le fie jenă să asculte manele aşa cum le-ar fi jenă să fie surprinşi cu degetul în nas.
• • •
“Aţi spus, la televizor, că «băşcălia» este jegul spiritului! Puteţi, vă rog, explica diferenţa dintre băşcălie şi ironie, respectiv sarcasm? Vă mulţumesc.
Băşcălia este zeflemeaua (luarea în derîdere) în necunostinţa de cauză; e rîsul gros, prostesc, “miştocăresc” de lucruri pe care, de fapt, nu le înţelegi şi-ţi birui complexul de inferioritate prin bătaia de joc. Băşcălia înseamna tragerea în derizoriu, în noroi, a valorilor.
Ironia e una dintre cele mai distinse arme ale spiritului. Ea e o distanţare jucată, o “întoarcere pe dos” a unor enunţuri false sau pompoase sau şubrede etc. Ironia e încărcată de subînţeles: ea spune una, dar dă de înţeles (cui pricepe) altceva. Ironia e ca o “pană” înfiptă în “fisura” enunţului. Nu trebuie confundată (cum fac unii oameni complexaţi) orice ironie cu batjocura, desconsiderarea, insulta. Ironia civilizată face parte din panoplia dialogului. S-au scris cărţi despre ironie (Jankélévitch).
Sarcasmul e o ironie aspră, tăioasă, pronunţată şi cu o tentă mai agresivă.

24 febr. 2004
Ţiganii nu sunt, aprioric, din născare, cu nimic inferiori altor etnii. “Handicapul”, diferenţa se creează pe parcurs, din cauza lipsei de educaţie, de instruire, de modelare – care, la rîndul lor, au motivaţii adînci. Cele două persoane din emisiunea cu pricina erau deplorabile nu fiindcă aveau pielea ceva mai închisă la culoare, ci fiindcă erau de o incultură crasă, de o rudimentaritate a atitudinii şi a gîndirii înspăimîntătoare.

25 febr. 2004
Ar trebui ca Statul, prin toate mijloacele de care dispune, să instituie un cult al culturii şi al bunei-cuviinţe, un cult al civilităţii şi al bunelor moravuri. Dar Statul e acum pe mîna unor mediocri, cu orizont îngust şi jos, şi puşi doar pe căpătuială. La noi, dar şi aiurea, în lume, se produce “sudamericanizarea” culturii. O mînă tot mai restrînsă de oameni au parte de fineţurile ei, în timp ce marile mulţimi sunt ţinute în sărăcie spirituală tot mai accentuată şi îndreptate pervers spre “divertismentul” grobian, spre frivolitatea nulă a aşa-zisei “distracţii” (entertainment), spre deşănţat şi lubric. Şi imbecilizarea progresează.

25 febr. 2004
Nu văd de ce m-aş jena pentru că am fredonat (deloc fals – am ureche muzicală şi un pic de voce), timp de cîteva secunde, o melodie, una dintre cele mai frumoase ale muzicii uşoare româneşti. Numai cu o tendenţiozitate acră şi rea se poate găsi ceva ridicol în asta. Batjocura celor lipsiţi de inteligenţă nu mă atinge şi nu mă afectează mai mult decît lătratul unui căţel sau mugetul unui viţel, la alegere. Grădina Domnului e mare şi în ea sunt multe flori frumoase. Din păcate, mult mai mari sunt maidanele Domnului…

25 mar. 2004
Nu a interzis nimeni manelele, Doamne fereşte, cui i-ar da prin cap aşa ceva?! Dar locul lor nu e la televiziuni (şi la nici un mijloc de comunicare în masă), aşa cum locul urinei nu e în farfuria din sufragerie. Manelele trebuie să rămînă la nunţile de mahala, în crîşme şi bodegi soioase, pe casete de obor. Iar ideea dv., că trebuie date cît mai multe dobitocii ca să se “sature” lumea, e absurdă.

16 apr. 2004
Să lămurim un lucru: nu e vorba de ascultatul manelelor ocazional, din întîmplare sau dintr-o curiozitate de moment. E vorba de cei “infestaţi”, care au făcut o slăbiciune reală, constantă, pentru un asemenea gunoi. Aceştia, departe de a fi o “întreagă naţiune”, cum păreţi să credeţi. nu reprezintă mai mult de 10-15 procente din ansamblul populaţiei adulte. Vă erijaţi, patetic, în apărătoarea naţiunii, pe care eu aş fi “insultat-o”: e o demagogie. Îmi respect naţiunea şi cred ferm în bunul ei simţ; cei cu gusturi atît de joase şi de pervertite nu reprezintă “naţiunea”, aşa cum n-o reprezintă vînzătorii de droguri, cerşetorii, proxeneţii, sau prostituatele. Dumneavoastră nu daţi semne, în acest mesaj, că aţi şti ce am făcut eu, cu adevărat, pentru cultura română. Dar una din misiunile mele, ca om implicat în metabolismul cultural al României, e să împiedic proliferarea prostului-gust, a mitocăniei ritmate, a vulgarităţii săltăreţe. De ce grosolănia ar fi liberă să se manifeste, şi raţiunea care o dezaprobă, nu? Dacă la o petrecere ascultaţi manele cu plăcere, fără să vă vină rău, înseamnă că nu sunteţi ceea ce spuneţi, “o artistă”, şi aş avea tot dreptul – oricît vi se pare de revoltător – să vă bănuiesc de o cultură generală şi muzicală precară. Chiar faptul că numiţi manelele “latură a artei”, punîndu-le lîngă Mozart, e suspect: manelele sunt doar o manifestare a langorilor sau libidinilor de mahala, de o vacuitate spirituală vecină cu vidul şi de o puerilitate grosieră a textului, frizînd uneori oligofrenia. Locul lor e în cîrciuni de periferie şi la nunţile pegrei, dar nu în mass-media.
Tot ceea ce fac, fac pentru “actul artistic de valoare”, căruia mă strădui să-i fac loc, dînd buruiana laoparte. Aberaţii ca Big Brother, manelele sau Ciao, Darwin trebuie considerate periculoase spiritual ca o epidemie, contra căreia se iau măsuri profilactice. Altminteri, în lipsa dialecticii refuzului, cei încă fragezi la minte, cei influenţabili riscă să ia asemenea orori drept “normalitate”.

24 iul. 2004
“…Vâlva pe care o faceţi în jurul manelelor este fără rost…”
Fac această “vîlvă” pentru a arăta celor care au bunăvoinţa să mă asculte că manelele sunt faţă de muzică ceea ce sunt lăturile faţă de mîncare. Faptul că “se castiga multi bani din asta” nu spune nimic pozitiv: şi din droguri şi din pornografie şi din arme se cîştigă mulţi bani. Afirmaţia dv. că “nu exista o cultura in Romania” este, ca să mă exprim blînd, o monstruozitate. Este o imensă cultură în România şi faptul că dv. nu aveţi habar de ea nu vă onorează deloc. Manelele sunt… sub-sub-cultură, o manifestare năduşită a golăniei. Nu am decît interese pur ideale, spirituale. Am acceptat invitaţia tocmai pentru a spune în direct (nu pe la colţuri) ce gîndesc. Nu de oameni mi-e silă, ci de acest josnic fenomen mediatic.

George Pruteanu



Deko Cafe T’essence PUB Buzau

In sfarsit am fost si eu la un spectacol marca Deko Cafe. Baietii astia sunt de-a dreptul mirifici…COSTEL, VIO, TEO. am ras pe saturate

Multumesc,Deko Cafe

Draga mea ….:))

Draga mea , mai ti minte cum ne-am cunoscut ? Nici eu . Insa mai tin minte primul sarut de la 3 si 14 ce a tinut pana la si 15 … ar fi tinut pana la si 16 daca te spalai pe dinti . Iubeam tot ce atingeai … si ai atins-o pe Oana … Cristina , Loredana , Ioana si Roxana . Of doamne cat am gresit ! De as putea intoarce ceasul , ar fi noua in loc de sase , ar fi dinou cum era odata , tu sti cum era inainte , eu stiu cum era dupa … vezi , mereu ne completam unul pe altul , formam un intreg … apoi plecai la baie . Nu am stiut sa te pretuiesc , imi amintesc cum ma asteptai plangand pana dimineata cand te luam in brate spunand ” neata ” , cand sarutam lacrimile tale calde si mai dulci ca berea … dar nu la fel ca vinul , cand adormeam langa tine in stanga si ma trezeam in dreapta langa lighian . Ce zile minunate au trecut toate , a fost ca un vis si ar fi ramas la fel dar tu ai decis sa te trezesti cand eu eram inca mahmur , fara sa-mi spui ramas bun , fara sa-mi acorzi macar o a 7-a sansa , ai plecat la fel cum ai venit … plangand de fericire . Astazi stau si ma gandesc la prapastia ce s-a ridicat intre noi , tu chiar ai uitat tot ce am facut pentru tine ? Chiar ai uitat cand ti-am facut cadou cheile de la BMW-ul meu ? Dar niciodata nu ai fost multumita … tu ai fi vrut si BMW-ul . Te-am lasat sa stai la mine in casa , sa speli , sa calci si sa faci curat . Erai atat de fericita cand stergeai praful , iti placea atat de mult zgomotul facut de aspirator , ce s-a intamplat de nici macar batutul covoarelor nu te mai atrage ? Aseara am visat ca erai langa mine , apoi am visat-o pe alta dar numai conteaza , eu pe tine te iubesc ! Nu am mai iubit asa de cand ma stiu si ma stiu de mult sa sti ! Poate ca am gresit amandoi , de ce sa privim inapoi cand avem o viata inainte ? De ce sa fim tristi cand putem zambi ? De ce sa fim singuri cand ne avem unul pe altul ? De ce sa ne uram cand ne putem iubi ? Vezi … spuneai ca nu pot fi romantic dar pot fi oricum vrei tu caci sunt nebun dupa tine ! Te rog nu-mi spune adio , simt ca ma sufoc in casa fara tine … ai promis ca repari aerul-conditionat ai uitat ? Ai uitat multe dar nu te condamn , mai ti minte macar melodia noastra preferata ? ” Chiar de crezi ca viata incearca sa ne infranga , azi cand clipa despartirii a sosit , vreau sa sti ca voi purta in amintire doi ochi tristi…” ce i-am iubit doar eu . Crezi ca vei gasi altul ca mine ? Te inseli , nu-mi place sa ma laud dar totusi … sunt cel mai bun ! Daca nu te intorci pentru mine macar fa-o pentru copii ! Stiu ca nu avem dar aveam de gand sa facem mai sti ? Eu ma gandeam la ce nume sa le punem iar tu te gandeai cu ce sa-i crestem . Zilele au devenit mai reci fara tine , bine , se apropie si iarna dar nu-i asta un motiv , aduceai mereu un grad in plus in viata mea , hai te rog , pana si catelusa te asteapta … sa-i dai de mancare caci n-am timp de ea , ai lasat totul balta si ai plecat fara sa privesti in urma ta , cu ce am gresit ? Am gresit ca te-am iubit ? Nu … nu am gresit , te voi iubi mereu , de aceea iti trimit si aceasta scrisoare pierduta sperand ca va ajunge la tine , la inima ta … ca daca ajunge la maica-ta e nasol , femeia aia nu are suflet ! Dar sa nu vorbim acum de mama ta … e Dracu in fusta ! Inca mai cred ca ea l-a omorat pe taicatu , altfel nu-mi explic cum a murit omul ala de ciroza la doar 98 de ani … un betivan si ala ca si fractu de altfel . De ce ai ales sa ma parasesti ? Era totul atat de CRAZY langa mine , ajunsesei in PARADISE ‘mai leidy’ .. dar nu , tu ai vrut inapoi la mamicutza ta , e si ea batranica , poate vrea sa stea linistita , macar pentru ea intoarcete la mine , n-o mai chinuii … las-o sa moara ! Of of of , ‘mai lady’ of , sti de la ce vine OF ? De la O Floare OFilita … asa esti tu fara mine , eu eram petalele tale , nu le lasa la pamant , nu lasa vantul sa ti le fure , fale sa straluceasca ca odinioara cand era mereu Vara in gradina sufletului meu . In acea gradina stralucesc trandafirii , stralucesc crizantemele … stralucesc superbii crini imperiali ! Dar unde-i oare cea mai frumoasa floare ? O caut in intuneric , indrumat de vise , luminat de stele … si poate in puterea noptii o voi gasi pe ea …regina mea … regina-noptii .

Costel-Deko Cafe (Club A)

Absinth

Absintul este o bautura alcoolica tare, verzuie si amaruie la gust, preparata din uleiuri eterice de pelin, anason si alte plante aromatice. In doua secole de existenta, el a castigat o solida reputatie internationala, cu care face impresie si in Romania.

Numele alcoolului vine de la denumirea latineasca “Artemisia absinthium” a unei plantei medicinale, cunoscuta in romana ca “pelin”. Istoria bauturii incepe in 1792, cand doctorul francez Pierre Ordinaire a creat o reteta originala din mai multe esente de plante aromatice, printre care pelin si anason. Licoarea nediluata avea intre 60% si 85% alcool si producea un efect halucinogen, datorat unui compus chimic aflat in structura pelinului, tujonul. Acesta este asemanator cu substanta halucinogena din canabis /marijuana.

In doar cativa ani, absintul era deja bautura favorita – si, se credea, muza – a artistilor si a intelectualilor boemi in Europa (si in special Franta). Lor li se datoreaza in mare parte renumele licorii verzi.

Consumul de absint (in formula originala) a fost asociat atat cu tendintele paranoice si schizofrenice, cat si cu boala psihica numita, chiar dupa bautura, absenteism. Nu este vorba despre absenteismul parlamentar, ci despre incapacitatea de a se concentra si de a raspunde adecvat la stimulii externi, ajung aduse la pierderea treptata a contactului cu realitatea.

Trebuie spus insa ca in acea perioada se producea mult absint clandestin, de calitate foarte proasta si, implicit, mult mai daunator.
Din pricina acestei imaginii negative pe care o dobandise absintul, la inceputul secolului trecut, reteta sa originala a fost interzisa in aproape toata Europa. La sfarsit de secol XX, licoarea a reaparut in Cehia, insa sub o alta forma: desi taria este aceeasi, concentratia de tujon a fost limitata drastic: de la 70 mg / kg in perioada “clasica”, s-a ajuns la maximum 30 mg/ kg. astazi, absintul este legal in majoritatea tarilor occidentale si poate avea o concentratie alcoolica de pana la 90%, dar in conditiile unui nivel de tujon tinut sub control (10 mg de tujon este limita europeana actuala-respectata de toata lumea); de asemenea, in functie de arome, absintul poate fi comercializat si in alte culori (rosu, negru etc.).

I. Botanica

Absint, din latina (absinthium) înseamna literalmente pelin sau, în sens figurat, orice lucru amar care vindeca.
In lume exista peste 500 de specii de pelin (artemisia). La noi în Moldova cresc 9-10. Cel care ne intereseaza e pelinul amar sau pelinul bun (artemisia absinthium), planta cu miros aromat si gust amar.
Proprietatile medicinale ale plantei erau cunoscute înca din antichitate. Medievalii o considerau iarba sfînta, extractul din pelin intrînd în componenta unor preparate celebre(medicamente) pe vremuri: pilula lui Nicolas de Salerne, siropul “cachétique de Charas” – s.a.
Din pelin se extrage un ulei volatil “cu principii amare”, folosit si azi în medicina sau pentru aromatizarea unor bauturi.

II. Literara

Pelinul e si un campion al folclorului nostru, un avatar al singuratatii, înstrainarii, al of!-ului de inima albastra, al neîmplinirii în eros. Eterna jele din melos e sinonima fierii sale primordiale, cîntecul popular punîndu-l la celalalt pol fata de busuioc.

III. Bahica

Bautura absint e un buchet de arome din extracte de plante, între care primeaza absintul, adica pelinul. Simpla însiruire a acestor ingredinte suna deja ca un poem: anasonul, angelica, isopul, chimionul-dulce, veronica, lemnul-dulce, roinita…
Amestecat cu alcool (între 50 si 75%; de regula, taria ocupa însa 60% din volum), poemul-clorofila intitulat de francezi La Fée Verte (Zîna Verde) – asa era botezat absintul de boema din cauza culorii verzi opalescente – era capul de lista al cafenelelor.
Se bea în pahare speciale în care se picura absint, se punea un cub de zahar (astfel se atenua gustul amar) si se adauga apa (bautoarele lui Picasso au întotdeauna la îndemîna un sifon). Dulceata vicleana fermeca mai ales femeile, care-l beau cu mare placere.
Infuzia de absint (pelin) pe baza de vin era cunoscuta înca de romani, care îl foloseau drept medicament. “Inventatorul” absintului ca bautura de consum e considerat însa doctorul francez Francis Pierre Ordinaire, care potrivea (în 1792) paleta alchimica din arome, alcool si culoare, ramînînd astfel primul impresionist al bauturilor. In 1793, menajera sa a început comercializarea acestei Zîne Verzi a tavernelor. In 1797 ofiterul Dulied cumpara reteta fabricarii, pe care o preia ginerele sau, Henri Louis Pernod. Acesta construieste o distilerie, punînd producerea absintului pe baze industriale. In germana, wermut înseamna literalmente pelin.

IV. Istorica

Faptul ca producea excitari cerebrale (stari creationiste)si hipersensibiliza îl facea amicul artistilor. Asa se face ca pe listele bautorilor de elita se afla numele lui Manet, Baudelaire, Verlaine, Rimbaud, O. Wilde, Degas, Toulouse-Lautrec, Van Gogh, A. Monticelli, Gauguin, A. Jarry, Picasso, Hemingway etc.,alaturi de”grupa mica” formata din Eminem,Jony Deep,Sting,Tom Cruise,Pink,Puff Daddy,Arnold Schwarzenegger etc.